You are currently viewing Certitudinea noului început

Certitudinea noului început

Ultimele luni au fost ca un punct de cotitură în călătoria numită viață. Cotitură în care am făcut un popas.

A fost o etapă în care am fost obligați să luăm o pauză, să rupem obiceiuri și să deprindem altele, să ne adaptăm, să dobândim abilități, credințe sau poate chiar roluri noi. 

Un popas din care personal recunosc că nu am avut nicio viziune. A fost ca și cum m-as fi aflat într-o peșteră întunecoasă. 

Și mi-am făcut treaba în beznă cum am știut mai bine, fără a ști ce urmează. M-am pregătit pentru următoarea etapă. 

Unii spun că abia acum începe greul, alții speră la mai bine. Noua etapă are multe necunoscute și informații contradictorii. Și cu toate astea, e una cu o certitudine impresionantă. 

E o certitudine pe care, în ciuda situației exterioare, fiecare dintre noi o avem. Și eu, și tu. 

La ce mă refer când spun asta?

E încrederea că indiferent de ce s-ar întâmpla de acum încolo, ești capabil și găsești resursele de a face față provocărilor aduse în prim-plan de viață. 

E încrederea că oricât ar fi de greu pe parcurs, vei adopta atitudinea potrivită și vei ieși mai evoluat din orice întâmplare posibilă.

Iar referitor la atitudine, pot folosi analogia campionilor din sport pentru că e un subiect pe care l-am studiat atent. 

Să fii campion nu înseamnă că situația ți-e favorabilă și că ești pe podium mereu. Nici că te scalzi în aplauze și lauri nonstop. Așa cum nu înseamnă nici că nu pierzi niciodată. 

Ce te face campion e atitudinea pe care o adopți  indiferent de circumstanța exterioară. E atitudinea pe care o ai zi cu zi. Cum trăiești fiecare clipă. Cum te prezinti antrenament de antrenament. Și, mai ales, cum te prezinți în situațiile dificile, cu presiune uriașă, cum gestionezi lucrurile când nu ești on top.

Ai văzut vreodată vreun învingător care să fugă de provocări? Sau care să-și plângă de milă într-un colț că e greu antrenamentul? Să dea vina pe vreme, pe guvern, pe competitori sau pe șiretul de la pantof că n-a performat?

NU!

Un campion știe că atenția concentrată pe lucruri care nu stau în controlul lui e risipă de energie. Și e o risipă pe care ulterior o va resimți în viața, antrenamentele și competițiile lui.

Am folosit metafora din sport, însă nu e nevoie să fii sportiv de performanță, nici să participi la competiții organizate pentru a deveni un campion. 

Poți deveni învingător în propria ta viață prin felul în care te raportezi la ce îți oferă ea. Prin felul în care alegi să îți gestionezi resursele și averile interioare. Prin investirea energiei în lucruri pe care le poți controla și schimba, atât în vremuri ușoare, plăcute, cât și în cele dificile. 

Iar vorbind de gestionarea resurselor interioare, rețeta pe care am găsit-o eu în ultimii ani de dezvoltare personală și a crizelor personale majore prin care am trecut presupune: 

  • construirea unui corp puternic
  • dobândirea unei minți limpezi, clare
  • dobândirea unei baze emoționale sănătoase, stabile
  • o formă de conexiune spirituală.

Dacă ai un corp puternic și sănătos, claritate mentală, autocontrol emoțional și ești preocupat să te conectezi la inteligența superioară ție, e imposibil să nu găsești o cale de a face față și de a ieși din orice impas exterior, oricât de mare ar fi el. De asemenea, în vremurile liniștite, te poți bucura la cel mai înalt nivel de ce îți oferă viața.

Asta nu înseamnă că de cele expuse mai sus dispui non-stop sau că le dobândești peste noapte. Dar simplul fapt că lucrezi la obținerea lor, deja te mută pe o treaptă superioară, treaptă de unde poți gestiona în mod diferit ce se întâmplă în exteriorul tău. 

Dobândirea unui corp puternic și sănătos a devenit domeniul meu de expertiză în ultimii ani. Susțin acest lucru din fiecare atom al ființei mele.

Din ce motiv?

Pentru că am experimentat personal impactul, diferența asupra calității vieții pe care o are lucrul cu corpul tău. Mai mult, am văzut transformarea adusă în viața zecilor de persoane pe care le-am ghidat în procesul lor.

În acest scop, am venit cu o soluție eficientă și accesibilă, adaptată contextului prezent, pentru oricine își dorește să lucreze cu corpul lui. E vorba de programul YOUR HOME FIT JOURNEY GROUP, program online de antrenamente de grup. Accesând link-ul de mai jos găsești mai multe detalii despre program:

Te aștept să fim împreună ON TOP în noua etapă!

Cu drag,

Roxana.

P.S. Dacă ți-a plăcut articolul și crezi că ar putea avea un impact pozitiv oricât de mic în viața cuiva, dă un share folosind butoanele de mai jos.

Lasă un răspuns